Integrare accelerată a AI în rutina românilor: utilizarea crește de la 47% la 68% într-un an
Reveal Market Resources, studiul nr. 206
Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research evidențiază integrarea rapidă a inteligenței artificiale în viața de zi cu zi a românilor, urmărind evoluția utilizării față de studiul similar desfășurat anul trecut.
- AI se integrează rapid în rutina zilnică a românilor: utilizarea crește de la 47% în 2025 la 68% în 2026.
- Pe măsură ce adopția crește, sporește și conștientizarea riscurilor: încrederea mare și foarte mare în informațiile oferite de AI a scăzut de la 65% în 2025 la 55% în 2026.
- Cele mai utilizate platforme AI sunt ChatGPT(83%) și Gemini (35%).
- 91% dintre utilizatori folosesc AI pentru a căuta informații despre branduri sau produse, iar 65% afirmă că AI le influențează deciziile de cumpărare.
- AI sprijină procesul de cumpărare prin compararea produselor și prețurilor (65%), rezumarea recenziilor (55%) și oferirea de recomandări personalizate (41%).
Creștere accelerată a utilizării AI în viața de zi cu zi a românilor, de la 47% în 2025, la 68% în 2026.
Conform celui mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research, utilizarea instrumentelor AI în viața de zi cu zi a românilor înregistrează o creștere accelerată de la 47% în 2025 la 68% în 2026.
19% dintre românii din mediul urban consideră AI foarte utilă, în special persoanele cu vârste între 18 și 34 de ani (30%). În același timp, procentul celor care o consideră utilă, dar cu anumite riscuri, a crescut de la 49% în 2025 la 53% în 2026, iar cei care conștientizează cel mai mult potențialele riscuri ale AI sunt persoanele cu venituri peste 8000 lei (63%).
Principalele utilizări ale AI: căutarea de informații generale (83%), sprijinul la locul de muncă (44%) și componenta de educație și învățare (39%)
Îndreptându-ne atenția către utilizatorii AI, principalele scopuri de utilizare sunt căutarea de informații generale (83%), sprijinul la locul de muncă (44%) și activități de educație și învățare (39%).
Principalele întrebuințări ale AI care înregistrează creșteri semnificative comparativ cu anul trecut sunt utilizare AI la locul de muncă (de la 31% la 44%) și funcția de planificare și organizare personală (de la 19% la 30%).
Pe măsură ce adopția AI crește, românii devin tot mai conștienți de potențialele riscuri, iar încrederea mare și foarte mare în informațiile oferite de AI a scăzut de la 65% în 2025 la 55% în 2026.
Dintre platformele AI, ChatGPT rămâne cea mai utilizată (83%), urmată de Gemini (35%) și Microsoft Copilot (15%). Analiza demografică arată că ChatGPT este preferat în special de tinerii între 25 și 34 de ani (92%) și de cei cu venituri peste 8000 lei (89%), în timp ce Gemini este preferat mai ales de persoanele cu vârste între 35 și 44 de ani (42%) și de cei care preferă să nu își declare veniturile (56%).
În ceea ce privește modalitățile de interacțiune cu AI, 77% dintre utilizatori preferă mesajele scrise, procent în creștere cu 11% față de anul trecut. 17% folosesc atât text, cât și voce, iar 7% interacționează predominant prin voce.

„Prin comparație cu rezultatele studiului de anul trecut, observăm un proces treptat de maturizare a relației românilor cu inteligența artificială. AI se integrează rapid în rutina de zi cu zi și influențează decizii concrete, inclusiv pe cea de cumpărare, în timp ce utilizatorii devin mai atenți și mai selectivi în privința încrederii acordate informațiilor generate. Această combinație dintre adopție accelerată și prudență în creștere arată că AI este percepută tot mai mult ca un instrument util și necesar, folosit într-un mod din ce în ce mai personalizat, în paralel cu creșterea conștientizării asupra utilizării responsabile”, a declarat Marius Luican, Director General Reveal Marketing Research.
91% dintre utilizatori caută informații despre branduri sau produse cu ajutorul AI, iar 65% spun că AI le influențează deciziile de cumpărare
91% dintre utilizatorii de AI declară că folosesc tehnologia pentru a căuta informații despre branduri sau produse, procentul fiind în creștere cu 9% față de anul trecut.
De asemenea, 65% dintre utilizatori afirmă că AI le influențează deciziile de cumpărare, în special bărbații (68% față de 61% în cazul femeilor) și tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani (77%). Analiza aprofundată a acestei tendințe arată că AI sprijină deciziile de cumpărare prin compararea produselor și a prețurilor (65%), citirea sau rezumarea recenziilor (55%) și oferirea de recomandări personalizate (41%).
Recomandările personalizate au înregistrat o creștere semnificativă față de anul trecut, de la 33% la 41%, acest comportament de consum fiind mai frecvent întâlnit în rândul celor cu vârste între 25 și 34 de ani (54%) și a celor cu venituri între 5001 și 8000 lei (54%).
***
Despre Reveal Marketing Research
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 17 ani companii din România și alte țări din Europa.
Reveal Market Resources, studiul nr. 206: Reveal Market Resources este un hub de date ce cuprinde studii gratuite date publicității, cu scopul de a susține piața de marketing și comunicare din România.
Metodologie: Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 14-20.01.2026 pe un eşantion reprezentantiv național pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban. Mărimea eșantionului a fost de 1000 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.
