Studiu Reveal Marketing Research în parteneriat cu ProBCA – Construirea clădirilor eficiente energetic: soluția pentru facturi mai mici și un viitor durabil
Studiul nr. 169 din cadrul Reveal Market Resources
București, 24 septembrie 2024. Creșterea costului vieții îi determină pe români să prioritizeze eficiența energetică a locuințelor pentru facturi mai mici. În același timp, schimbările climatice și reglementările europene impun ca noile construcții și renovările majore să respecte standardul nZEB (cladiri cu un consum de energie aproape de zero).
Conform celui mai recent studiu de la Reveal Marketing Research, specialiștii în construcții subliniază importanța alegerii materialelor de construcție potrivite pentru a îndeplini aceste cerințe, BCA-ul fiind un exemplu relevant datorită performanțelor sale energetice ridicate.
Locuința ideală oferă un echilibru între confort și economiile de energie
Pentru 67% dintre români, eficiența energetică este un atribut principal al casei ideale, iar specialiștii în construcții descriu o locuință eficientă energetic ca fiind una prietenoasă cu mediul, care nu generează costuri mari pentru iluminare, încălzire și răcire și menține o temperatură constantă în interior.
În plus, 80% dintre români evaluează valoarea unei locuințe în funcție de costurile de întreținere. În acest context, specialiștii menționează factorii esențiali pentru îmbunătățirea eficienței energetice a locuinței, care includ alegerea materialelor de construcție și a termoizolației, importanța tâmplăriei, selectarea sistemului de încălzire potrivit și economisirea energiei electrice prin soluții precum panourile fotovoltaice.
„Majoritatea clienților se gândesc la coeficientul de energie în ziua de astazi și foarte mulți solicită panourile fotovoltaice. De asemenea, pompa de căldură este o soluție valabilă; deși necesită o investiție inițială mai mare, beneficiile pe termen lung justifică aceste costuri.”, menționează D. Lelia, Inginer proiectant constructor
Materialele de zidărie pot contribui semnificativ la izolația termică și la eficiența energetică a clădirilor
Standardul nZEB (clădiri cu consum aproape zero de energie) pune accent pe utilizarea materialelor și tehnologiilor care îmbunătățesc performanța termică a construcțiilor.
„Normele actuale cer ca toate clădirile să aibă un consum de energie aproape de zero; totuși, implementarea acestora poate fi provocatoare, mai ales din cauza costurilor inițiale mai mari sau a necesității unor tehnici de construcție mai avansate.” menționează D. Ciprian, Inginer structurist
Potrivit studiului din anul 2023, 56% dintre specialiști menționau că una dintre principalele motivații datorită căreia preferă să construiască cu BCA este buna eficiență energetică a materialului, procent ce înregistra o creștere semnificativă față de studiul anterior (49%).
În studiul realizat in anul curent, specialiștii descriu BCA-ul ca oferind o rezistență termică ridicată, datorită structurii sale poroase, care ajută la menținerea unei temperaturi constante în interiorul clădirii, reducând astfel consumul de energie pentru încălzire și răcire.
„BCA-ul are o eficiență termică superioară cărămizii. Este ușor de manevrat și de lucrat cu el. Nu permite apariția igrasiei sau mucegaiului, dacă este izolat corect, și păstrează foarte bine temperatura interioară.” menționează P. Mihai, Inginer instalații termice
În plus, acest material permite construirea de pereți relativ subțiri fără a compromite izolația termică, ceea ce contribuie și la optimizarea spațiului interior, un avantaj important în proiectele moderne de construcție, în special în zonele urbane, unde spațiul este limitat.
Așadar, folosirea materialelor precum BCA-ul reprezintă un pas important în construirea durabilă și în conformitate cu standardele nZEB, contribuind astfel la eficiența energetică și la reducerea impactului asupra mediului.
***
Despre Reveal Marketing Research
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 16 ani companii din România și alte țări din Europa.
Reveal Market Resources, studiul nr. 169 Reveal Market Resources este un hub de date ce cuprinde studii gratuite date publicității, cu scopul de a susține piața de marketing și comunicare din România.
Metodologie: Studiul a inclus o abordare exploratorie calitativă prin intermediul a 4 interviuri în profunzime cu specialiști în construcții (architect, structurist, constructor, inginer instalatii termice) ce au urmărit o analiza amănunțită a acestui sector.