Studiu Equatorial în parteneriat cu Reveal Marketing Research despre team leaderii din domeniul IT&C relevă: Stilul de conducere participativ și cultivarea aptitudinilor sociale și de comunicare, două elemente-cheie necesare în noua eră din piața muncii
Equatorial, companie de training parte a Grupului Bittnet ce oferă cursuri de abilități soft specifice nevoilor din domeniul IT&C, a realizat în parteneriat cu Reveal Marketing Research un studiu reprezentativ în rândul team leaderilor din România, pe fondul provocărilor create de schimbările pandemice, atât în piața muncii, cât și la nivel de interacțiune umană în mediul de lucru.
Preponderent, acesta identifică importanța deținerii și dezvoltării abilităților soft pentru obținerea succesului la locul de muncă. „Consider că principalele abilități absolut necesar a fi dezvoltate în special de manageri sunt cele referitoare la învățarea comunicării la distanță, la cum să își cultive, păstreze și comunice empatia și înțelegerea față de oameni, cum să mențină implicarea, sentimentul de siguranță, dar și de apartenență la un grup, organizație, în vremuri dificile. Altfel spus, de a adopta stilul participativ de conducere, axat pe oameni și colaborare. Ceea ce părea la început o nevoie de sistem și de rigoare s-a transformat destul de repede în nevoia de abilități umane, sociale, cu care nu neapărat toți am fost obișnuiți sau pe care am avut șansa să le dezvoltăm. Dar care de acum încolo vor cântări inclusiv în oferte de lucru și în a atrage specialiști de pe piață”, precizează Dan Berteanu, Vicepreședintele Diviziei de Educație din cadrul Bittnet Group.
În opinia sa, dar și potrivit concluziilor statistice care reies din studiul Equatorial, nevoia de dezvoltare a aptitudinilor soft, printre care se regăsesc inteligența emoțională și abilitățile de comunicare și colaborare, a crescut considerabil. Iar aceste tipuri de abilități devin în prezent un criteriu esențial și diferențiator de evaluare pentru angajator, dar și pentru angajat.
Studiul desfăşurat online în perioada 25.03 – 05.04.2022 pe un eşantion reprezentantiv de 317 persoane, lideri de echipe din departamente de IT, cu vârsta 25+, arată că noile forme ale organizării muncii, la distanță sau hibrid i-au determinat pe 67% dintre team leaderii din industria tech și IT să își dezvolte noi abilități de comunicare și relaționare cu echipa pentru a păstra un nivel optim de productivitate. În prezent, 8 din 10 team leaderi consideră că provocările de ordin uman, ce țin de interacțiunea dintre oameni, se dovedesc a fi mai greu de gestionat decât cele de ordin tehnic.
- Promovările în poziția de team leader scot în evidență nevoia accentuată de cultivare a unor noi abilități soft (84%).
- 6 din 10 team leaderi declară că sunt interesați în mare măsură să participe pe viitor la sesiuni de training de abilități soft.
- Peste jumătate din team leaderi (56%) își doresc ca durata unui curs complet de abilități soft să fie cuprinsă între 1-3 luni, perioadă ce le-ar permite aplicarea practică, între sesiuni, a cunoștințelor dobândite.
Deținerea unui mix potrivit de competențe tehnice și abilități interpersonale face parte din noua realitate, ajutând un team leader să se ridice sau să depășească nivelul așteptărilor la locul de muncă. Rezultatele studiului relevă faptul că skill-urile tehnice – cele care permit înțelegerea domeniului de activitate – sunt cel mai des utilizate în activitățile de zi cu zi ale team leaderilor, acestea înregistrând un scor de 46%.
Cu toate acestea, 84% dintre team leaderi au declarat că de când ocupă această funcție au fost nevoiți să își dezvolte noi abilități soft pentru îndeplinirea cu brio a obiectivelor echipelor pe care le coordonează. De asemenea, 85% dintre team leaderi menționează că și-au exprimat dorința de dezvoltare personală la locul de muncă, iar 81% că și-au stabilit o listă de obiective personale anuale. În cazul celor interesați să participe la traininguri de abilități soft pe viitor se observă o atitudine mai proactivă, cele două atribute mai sus menționate înregistrând scoruri de 92% respectiv 90%.
Conștienizând nevoile din piață și faptul că trainingurile de abilități soft sunt mai puțin populare în comparație cu cele tehnice, Equatorial, compania de training specializată în IT&C, vine în sprijinul team leaderilor, oferindu-le bagajul de cunoştinţe necesar celor ce doresc sa își cultive abilitățile soft în baza vastei experiențe pe care o dețin în domeniul tech.
Astfel că, îmbunătățirea relațiilor și lucrului în echipă, dezvoltarea abilităților manageriale și de leadership, descoperirea punctelor forte și creșterea gradului de auto-conștientizare sau folosirea tehnologiei și psihologiei pentru a genera schimbare de comportament sunt doar câteva dintre abilitățile soft și competențele practice pe care participanții și le pot dezvolta în cadrul training-urilor puse la dispoziție de catre Equatorial.
Produsul oferit de Equatorial este un program de învățare care se desfășoară pe o perioada de 3 – 4 luni și care este adresat team leaderilor din domeniul tech. Este un program standard, actualizat anual pe baza rezultatelor cercetării cantitative inițiate constant în domeniu. Programul este unul de tip experiențial, care începe cu zona de autocunoaștere și înțelegere a rolului de team leader, continuă cu informații despre conducerea echipei, comunicarea și motivarea ei și se finalizează cu performanța echipei și mijloacele de a o susține.
Workshop-urile, sesiunile individuale și personalizate cu trainerul, lecțiile digitale și interactive în „FutureSkills”, platforma care reunește și amplifică beneficiile învățării digitale și sociale într-o arhitectură axată pe stimularea participanților, cărora se adaugă quiz-uri teoretice și contextuale, exerciții de aprofundare și teme de lucru, toate alcătuiesc structura acestui program cu multe aplicații practice.
În plus, din punct de vedere al programelor de training și al cursurilor pe care le pregătește Equatorial, acestea pun mult accent pe zona interpersonală. „Oferim inclusiv traininguri de creativitate, colaborare, comunicare, de rezolvat situații dificile, de feedback, productivitate și performanță. Mai importantă decât temele abordate este maniera de livrare. Pandemia a pus o presiune pe formatul livrării informațiilor, în sensul că sesiunile în fața ecranelor au trebuit să fie semnificativ mai scurte ca număr de ore și zile decât cele fizice, anterioare. Este evident că nu ne mai putem întoarce la felul în care făceam lucrurile înainte. Prin urmare, cursurile pe care noi le oferim pun accent pe interacțiuni mai scurte, variate, cu multiple modalități de învățare, cu mix de online și offline și multe alte aspecte care le vor face cu siguranță foarte atractive, pe lângă utile și informative, pentru participanți”, încheie Dan Berteanu. Cei interesați pot afla mai multe detalii accesând https://equatorial.ro/.
***
Despre Reveal Marketing Research
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 14 ani companii din România și Europa.
Despre Equatorial
Equatorial, singura companie de training dintr-un grup tech – Bittnet, susține liderii de echipă din domeniul IT&C în dezvoltarea abilităților soft prin programe de leadership dedicate și adaptate nevoilor specifice ale acestora. Cu o echipă de traineri experimentată în implementarea de programe de învățare pe tema leadership-ului în tehnologie, Equatorial s-a remarcat drept prima companie de training din România care a folosit tehnologie și platforme de învățare în cadrul programelor de dezvoltare. Mai mult, Equatorial a continuat să inoveze, sintetizând, pentru prima oară, profilul de Learner Persona al Tech Team Leads. Scopul companiei este de a construi personalități și cariere de succes, dar și echipe pregătite pentru viitor.
***
Metodologie: Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 25.03 – 05.04.2022 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul liderilor de echipa din departamente de IT, cu vârsta 25+, din mediul urban, utilizatori de internet. Mărimea eșantionului a fost de 317 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-5.6% la un nivel de încredere de 95%.
Datele aparțin companiei de cercetare de piață Reveal Marketing Research și sunt utilizate pentru punerea în context a studiilor comerciale realizate în viitor pentru clienții companiei.