Barometrul Românii Azi. Instrument de cercetare dezvoltat de Reveal Marketing Research: Cum se simt românii pe final de an?
- În această lună relațiile sociale ocupă un loc central în rândul familiilor tradiționale (47%) și în rândul persoanelor peste 40 de ani (49%).
- La nivel național, teritoriul perfecționării este, în această lună, unul dintre obiectivele milenialilor (5%)
- Luna aceasta, teritoriul stabilității se numără printre motivatiile tinerilor profesioniști (46%), o schimbare majoră față de lunile precedente când acest teritoriu se afla în general în motivațiile pensionarilor.
Comparativ cu noiembrie 2020, toate aspectele vieții românilor s-au îmbunătățit vizibil, aceștia declarându-se foarte mulțumiți cu privire la starea lor de spirit (de la 70% în noiembrie 2020 la 78% în noiembrie 2021), relația pe care o au cu familia și prietenii (de la 80% în noiembrie 2020 la la 93% în noiembrie 2021) dar și cu privire la starea de sănătate, respectiv condiția fizică actuală (de la 55% în noiembrie 2020 la 64% în noiembrie 2021). Aceste noi date ar putea indica faptul ca românii s-au obișnuit cu obstacolele specifice acestei perioade a pandemiei și denotă reziliență și putere de adaptare în fața greutăților.
Evoluția practicii economisirii în rândul românilor
La nivel național, 22% dintre români declară că au suficienți bani pentru cheltuielile zilnice și își permit deopotrivă să economisească. Conform datelor obținute, în această lună românii au economisit cel mai mult (20%) comparativ cu luna octombrie 2021 (12%) dar și cu noiembrie 2020 (13%), înregistrându-se astfel o creștere de aproape 10% de la o lună la alta.
Cheltuieli pe categorii de produse și segmente (național) NOIEMBRIE 2021
Produsele și serviciile care facilitează fenomenul integrării sociale sunt preferate în această lună în special de mileniali. Produsele cel mai achizitionate din aceasta categorie sunt parfumurile și cosmeticele (peste 30%). Produsele care satisfac nevoia fundamentală a dezvoltării personale și stimei de sine sunt preferate în special de persoanele de peste 40 de ani. Cele mai achizitionate produse sunt cărțile (peste 20%) și accesoriile auto (peste 25%). Produsele aferente siguranței și supraviețuirii sunt achiziționate în aceeași măsură de toate segmentele.
Evoluția priorităților în rândul românilor
În această lună, pe primul loc în topul motivațiilor românilor se află dorința de stabilitate, responsabilitate și credință, ce înregistrează o creștere de aproximativ 10% față de luna octombrie. Românii simt nevoia de stabilitate în aspectele vieții de zi cu zi, motiv pentru care se îndreaptă și spre teritoriul relațiilor sociale și al unității. Românii își doresc stabilitate și unitate, iar aceste lucruri reies și din peisajul cheltuielilor acestora (cheltuie mai mult pe produse de baza si produse aferente integrării sociale).
***
Despre Românii AZI
Barometrul Românii AZI este un instrument de cercetare, dezvoltat de Reveal Marketing Research nu doar pentru diagnoza de astăzi a stării românilor, ci și ca instrument de punere în context a cercetărilor Reveal Marketing Research. Acesta are un caracter continuu și funcționează ca un barometru al valorilor (al lucrurilor importante pentru români), în momentul respectiv. El are loc lunar și redă aspecte de moment legate de români, dar și evoluția lor în timp. Elementul care face din Românii AZI un instrument unic și un puternic diferențiator este menționarea, în cadrul fiecărui studiu pe care il compania Reveal Marketing Research îl realizează, a valabilității acestuia pentru că el nu este static, ci dinamic. Studiul arată momentul în care diverse segmente de consumatori se schimbă și cum anume.
Despre Reveal Marketing Research
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 13 ani companii din România și Europa.
Metodologie: 1010 interviuri CAWI (colectare online), eșantion reprezentativ la nivel național urban+rural, 18+, online users. Perioada de colectare a datelor este Noiembrie 2020 – Noiembrie 2021.
Datele aparțin companiei de cercetare de piață Reveal Marketing Research și sunt utilizate pentru punerea în context a studiilor comerciale realizate în viitor pentru clienții companiei.